From a creative mind

     In drumul meu spre autocunoaștere am descoperit răspunsurile unor întrebări de mult formulate în mintea mea (De ce îmi e greu să urmăresc o subtitrare a unui film? – dispare prea repede și dacă mă concentrez pe ea și în același timp și pe scenă în sine, obosesc. De ce pentru mine sunt complet abstracte noțiunile de “stânga” și “dreapta”? De ce scriu de mână încet? De ce formularele tip îmi dau bătăi de cap?) și noua perspectica mi-a oferit o viziunea complet nouă asupra a ceea ce sunt eu. Sunt dislexică. :) Acest lucru înseamnă că sunt diferită.

    Scanările creierului atestă ideea conform căreia, creierele oamenilor sunt “conectate” în mod diferit, iar aceste mici diferenţe pot influenţa capacitatea de a dobândi abilităţi de citire şi scriere. Studiile au demonstrat că există diferenţe anatomice, de organizare şi funcţionare a creierului dislexic, în comparaţie cu cel non-dislexic. Aceste diferenţe neurologice oferă un mod special de gândire şi de învăţare. Adica, persoana dislexică are un pattern de abilităţi cognitive, care prezintă puncte forte şi puncte slabe. – parafrazat din “Ghid pentru studenţii dislexici” elaborat de către grupul sloven din proiectul iSheds si adaptat in limba română de grupul român din proiectul iSheds: http://download14.documents.tips/uploads/check_up14/332015/55721314497959fc0b918e0c.pdf 

  Criteriile de diagnostic pentru dislexie conform DSM-IV (Diagnostic and statistical manual of mental disorders, American psychiatric association) sunt: 

“A Performanta în lexie, măsurată prin teste standardizate de corectitudine si înţelegere a lecturii, administrate individual, este substanţial sub cea expectată dată fiind etatea cronologică a persoanei, inteligenta măsurată si educaţia corespunzătoare etăţii

B Perturbarea de la criteriul A interferează semnificativ cu.performanta şcolară sau cu activităţile vieţii cotidiene care necesită aptitudini lexice

C Dacă este prezent un deficit senzorial, dificultăţile de lexie sunt în exces fată de cele asociate de regulă cu acesta”.

   Termenul, din punct de vedere etimologic, înseamnă dificultate (dis) cu cuvintele sau cu limbajul (lexis) - implică faptul că problema nu se referă doar la citit, ci include şi alte aspecte ale limbajului. De aici probabil si miturile despre dislexie: este o boală, o lipsă a unei abilităţi, un rezultat al învăţării insuficiente, al trândăviei, atenţiei deficitare sau este caracteristică doar copiilor. Nu există nici o relaţie între nivelul de inteligenţă al unei persoane, efortul individual sau poziţia socio-economică şi prezenţa dislexiei. Pentru persoanele cu dislexie este o provocare permanentă convieţuirea pe tot parcursul vieţii într-o lume non- dislexică.

   Mai concret, punctele slabe pot fi în legatură cu: planificarea, organizarea și managementul timpului; cu invătarea literelor și a sunetelor lor în copilărie; cu invătarea unei limbi străine- la gramatică și scris, nu și în limbajul oral; cu memorarea faptelor legate de numere; cu ortografia; cu citirea – parcurgerea mai lentă a unui material; cu efectuarea corectă a operațiilor de matematică; cu orientarea în spațiu; cu diferențierea conceptelor strânga-dreapta. 

   Aceste puncte slabe pot fi considerabil îmbunătățite prin exercițiu și strategii creative de asociere (de ex pentru orientare cauți repere concrete ca formă și culoare – lângă clădirea înaltă cu banner albastru și galben, pentru diferențierea stânga-dreapta un ceas, brățara pe mână predominant folosită). 

  Punctele forte ale persoanelor dislexice: bune abilităti de a rezolva probleme; capacitate imaginativă bine dezvoltată; capabili să realizeze conexiuni neașteptate; sunt gânditori divergenți, originali și creativi; au o bună capacitate de vizualizare; sunt capabili de procesare simultană a informației; au capacitate de comprehensiune globală; empatie și intuiție foarte bine dezvoltate – percep multe “nuante” când vine vorba de trăiri, emoții, sentimente; gândire artistică; sunt buni la generarea de noi cunoștințe. 

  Datorită faptului că personalitatea este un construct complex și există multe particularități individuale, dislexia este trăită în mod diferit de fiecare în parte – nu există 2 dislexici care să întâmpine aceleași dificultăți în aceeași măsură sau să dețină exact aceleași puncte forte dezvoltate la fel. 

Am să vă povestesc câte ceva din experiența mea cu dislexia: 

     In clasele I-IV m-am adaptat foarte greu. Inavatatoarea mă obliga să scriu cu mâna dreaptă, deși eu sunt stângace – drept urmare am devenit ambidextră, dar scriu considerabil mai frumos cu stânga – avea pretenția să am toate problemele, rezolvate pe tablă de colegii mei, în caiet notate – era un volum prea mare pentru mine, nu apucam niciodată să scriu tot – dacă îmi uitam manualul acasă la o materie, făcea mare caz din asta și bineînțeles, veșnica ridicare în slăvi a elevilor care scriau frumos, aveau toate temele, lecțiile complete, aranjate meticulous în pagină. Temele erau interminabile – îmi amintesc și acum că la matematică ne dădea câte 4-5 probleme, și nu în sine rezolvarea lor era dificilă, cât să stai să scrii enunțurile foarte lungi. De multe ori aveam 2 probleme scrise de mine și 2 de tata în caiet și învățătoarea se prindea de fiecare dată, chiar dacă bietul tata se schinuia să scrie cât mai asemănător cu mine. 

    O dată cu clasa a-V-a, diversitatea de materii şi profesori, am descoperit şi alte stiluri de predare. 

   Spre norocul meu am avut o profesoară de română care îşi făcea cu pasiune meseria şi ţinea cont de toţi elevii. Inventa poveşti despre pronumele personal, de politeţe şi celelalte ca şi cum acestea sunt prietene şi unele pronume împrumută forme de la celelalte, unele nu, despre cazurile substantivelor si altele.. Folosea multe mijloace pentru a se face înţeleasă şi dorea să se apropie de elevi – înainte de examenul de capacitate ne-a spus: “Imaginaţi-vă că eu o să fiu acolo – mică, mică de tot - în bununarul vostru şi va şoptesc toate răspunsurile”.

  La materiile de real – mate, fizică, chimie – nu am avut acelaşi noroc, au fost persoane care au predat tehnic, strict şi drept urmare mi-a fost greu singură să depun un efort suplimentar, dar m-am menţinut pe linia de plutire  fără  a deţine foarte multe informaţii în aceaste domenii, ci strictul necesar. 

   Am avut părinţi care nu au avut pretenţii de note mari – aveam o gamă variată de note, în funcţie de cât de mult mă atrăgea sau cât de mult reuşeam să înţeleg din acele explicaţii rigide.

  Pentru liceu am început meditaţii la matematică cu o profesoară – o profesoară extraordinară – care m-a făcut să înţeleg matematică şi nu numai. Avea în casă o bibliotecă foarte mare cu cărţi din multe domenii şi, uşor, uşor printre meditaţii - şi o perioada şi după, a început să îmi insufle pasiunea pentru citit dându-mi diverse cărţi care considera dansa că sunt pentru o viitoare elevă la un liceu umanist – ficţiune, filosofie, psihologie.

    Am intrat în Liceul Dante Alighieri la profil filologie. 

   În Dante am întâlnit profesori tineri şi minunaţi, precum profesoara de literatură universală, Mihaela Mihai, care mi-a descoperit talentul artistic şi m-a trimis la un concurs de creaţie epică, eseica şi lirică, care s-a ţinut în liceul “Nichita Stănescu”, unde am câştigat premiul III şi de asemenea m-a ajutat să îmi acopăr lacunele cu privire la ortografie – profesoarele de franceză, am avut 2 pe parcursul celor 4 ani, care m-au înţeles că nu îmi place franceza, - profesoara de engleză de la care am învăţat să citesc cu intonaţie. 

   Bineînţeles am avut şi probleme: în primul an de liceu am rămas corigentă la latină – ne cerea să ştim la perfecţie gramatică şi să realizăm traduceri, noroc că în vară am  avut din nou de o profesoara foarte bună in domeniul pedagogic si am gasit mijloacele pentru a depasi si acest obstacol, am fost cea mai pregatita eleva in toamna. In  a XI şi a XII am avut o nouă profesoară care a făcut materia mai plăcută prin faptul că mai strecura şi câte o legenta a romanilor, câte o tema în română (să realizăm un discurs în stil ciceronian, să facem o recenzie a unei cărţi scrisă de un autor roman) şi ajunsesem să îmi însuşesc şi gramatica la un nivel foarte bun. La istorie unde a trebuit să dau şi bacul am reuşit să mă menţin pe linia de plutire datorită colegelor – în special colegei mele de bancă – care povestindu-mi lecţiile într-un mod colocvial, pe o băncuţă în parc mă ajuta să reţin per ansamblu ideile principale şi câte o dată importantă. 

   Povestind în linii mari experienţa mea cu dislexia în anii de şcoală am vrut să aduc o dovadă că această caracteristică, dislexia, nu împiedică o persoană să se dezvolte, sau să îşi construiască o carieră de succes. 

   “Cercetările (Greber şi colab., 1997), au arătat că acele persoane cu dislexie care au o carieră de succes, afişează dorinţa de a reuşi, sunt orientaţi spre scop şi pot folosi experienţa lor cu dislexia într-o direcţie pozitivă. Această atitudine se exprimă în exterior printr-o manifestare de perseverenţă mai mare, un set de strategii eficiente de coping (de exemplu creativitatea învăţată), o potrivire între abilităţile individuale şi mediu” – “Ghid pentru studentii dislexici” iSheds. 

   Personalități celebre cu dislexie: Thomas Edison, Albert Einstein, Hans Christian Andersen, Agatha Christie, Winston Churchill, Magic Johnson, Tom Cruise, Jamie Oliver, Cher, etc.

    Este bine de ţinut minte că punctele slabe sunt mai puţin importante faţă de punctele forte de care dispunem. Acestea pot compensa, dacă le valorificăm şi în comparaţie cu o altă persoană cu sau fără dislexie să ne bucurăm de anumite avantaje.

    Am să mai menţionez încă o dată site-ul de unde puteţi descărca ghidul pentru studenţii dislexici:

http://download14.documents.tips/uploads/check_up14/332015/55721314497959fc0b918e0c.pdf, de asemenea am să mai las un link al unui site unde si alţi adulţi dislexici împărtăşesc experienţele lor pentru a îi ajută pe copii dislexici şi părinţi acestora: www.dislexic.ro  si un serial TV pentru copii: “Hank Zipzer: The World's Greatest Underachiever” in care protagonistul, Hank, are dislexie si ADHD. Realizat dupa seria de carti a carui autor este  Henry Winkler (“The Mostly True Confessions of the World's Best Underachiever” primele 3  volume si  “The World's Best Underachiever” volumul 4) pubicate în 2003, în care autorul însuşi descrie propria sa experienţă cu dislexia.

Care sunt experienţele voastre cu dislexia sau cu orice altceva care vă face diferiţi?